duminică, 31 iulie 2011

Abolirea sclaviei a distrus SUA...

     Începând cu anul 1860, pe continentul nord-american au luat amploare conflictele civile între cele două tabere - Nord şi Sud (Unioniştii şi Confederaţia). Principala figură în acest râzboi de secesiune a fost Abraham Lincoln, preşedintele SUA. Intenţia lui, susţinută de nordici, era de a preveni extinderea sclaviei şi, ulterior, abolirea celei existente.
     Războiul care a durat 4 ani s-a soldat cu milioane de victime. După asasinarea lui Lincoln din 14 aprilie 1865, au fost asasinaţi şi alţi lideri politici şi militari, printre care vicepreşedintele Johnson, guvernatorul Joseph E. Brown şi guvernatorul Zebulon Vance, generalul Grant, generalul Meade şi generalul Nathaniel Lyon.
     Astfel, cele peste 5 mln. de negri, care nu au fost implicaţi în război, au preluat controlul asupra statelor americane. Aceştia au schimbat aproape integral constituţia, marginalizând albii şi strămutându-i pe majoritatea în teritoriile nepopulate din centrul continentului sau  pe continentul african. În următorii treizeci de ani, o mare parte a economiei şi bogăţiilor americane, inclusiv oamenii de ştiinţă, au fost transportate pe continentul african.
     În consecinţă, la începutul secolului al XX-lea, Africa a devenit unul dintre cele mai dezvoltate continente de pe glob.

     !!! Sclavii negri au schimbat cursul istoriei !!!

duminică, 24 iulie 2011

Particula divină aduce sfârşitul lumii...

     Cel mai mare accelerator de particule construit vreodată Large Hadron Collider (LHC) a fost pus în funcţie de câteva ori, dar de fiecare dată fără rezultate. Experimentele s-au efectuat în fiecare an începând cu 2008. Abia în 2018 fizicienii au ajuns la marea descoperire particula divină, sau ştiinţific Bosonul Higgs.
    Din păcat, efectele nu au fost cele aşteptate, ba mai mult aşa-zisul Bin-Bang a distrus Europa. Astfel, la 18 august 2018 s-a produs o enormă catastrofă prin crearea găurilor negre, centrul acestora constituindu-l Munţii Alpi. Timp de trei ani, savanţii de pe celelalte continente au încercat salvarea Pământului, dar fără un succes total. Totuşi meritul lor este că au micşorat creşterea găurilor negre până la 1 km anual.
     Aşadar, în prezent (2025), Europa, Asia şi jumătate din Africa au dispărut de pe faţa Pământului. Continentele americane şi Astralia sunt suprapopulate, iar Antarctida este luată cu asalt de oameni, care se adaptează la groaznicele condiţii. Prognozele arată că fără o soluţie ştiinţifică de nimicire a găurilor negre, Pământul va dispărea în 20 de ani.

     !!! Experimentele ştiinţifice distrug Pământul !!!

duminică, 17 iulie 2011

Napoleon a cucerit Imperiul Rus...

     Ca urmare a luptei de la Borodino din 7 septembrie 1812, prin care armata lui Napoleon a ieşit învingătoare, ţarul Alexei I a semnat capitularea.
     Astfel, Imperiul Rus a fost împărţit în 10 zone (state), iar Napoleon a pus bazele celui mai mare imperiu (cel francez) din toate timpurile.

     !!! Francezii au reîntors Basarabia !!!

duminică, 10 iulie 2011

De la revoluţii burgheze la revoluţiile anarhice...

     Anul acesta ar trebui să sărbătorim 200 ani de la revoluţiile burgheze din 1848. De fapt, sunt doar nişte amintiri plăcute şi o istorie demnă de urmat.
     Căci, în prezent, 2048, lumea este în faţa altor schimbări majore, dar de această dată cursul istoriei a fost aruncat într-un dezastru. Franţa s-a autofărâmiţat în 50 de state, Marea Britanie a fost cucerită de Irlanda, Germania nu mai există din 2020, iar SUA şi Japonia se războiesc în continuu pentru teritoriul Rusiei. Restul ţărilor stau şi suferă urmărind anarhia dezlocată pe Terra.
     Lumea este tot mai aproape de a fi condusă de terorişti. Statele nu mai sunt conduse de guverne, ci de grupuri banditeşti şi corupte. Bătrânii sunt omorâţi, femeile transformate în roabe, copii execută cele mai grele munci.
     Războaie, terorism, foamete, deportări etc., reprezintă peisajul prezentei lumi.

     !!! De la extratereştri va veni salvarea lumii !!!

duminică, 3 iulie 2011

URSS a atacat Germania...

     La 22 iunie 1941 Stalin a ordonat invazia Germaniei naziste. Susţinuţi de aliaţii britanici şi americani, ruşi au ocupat în decursul a trei luni întreaga Europă, cu excepţia câtorva oraşe germane şi italiene, inclusiv Berlin şi Roma. Aceste succese însă i-au costat foarte mult privind potenţialul militar şi economic.
     Totodată, în Orient se instauraseră puterea japoneză, aliata Germaniei, după ce a cucerit, rând pe rând, puterile Asiei – China, India, Australia etc.
     La începutul anului 1942 între SUA şi URSS apăruse un conflict de împărţire a Europei, prin urmare, prima se retrase, încheind un tratat cu Japonia, prin care îi ceda Hawaii şi pretenţiile sale asiatice, devenind neutră. În Marea Britanie începuse o criză socială, datorită implicării totale a economiei în război, prin care populaţia engleză cerea ieşirea imediată din război.
     URSS rămasă singură în faţa Axei Roma-Tokyo-Berlin a fost înfrântă, iar la 23 august 1944, ultimul bastion al sovieticilor, Moscova, a fost distrus de o bombă atomică japoneză.
     În aceeaşi zi a fost încheiat un armistiţiu necondiţionat, prin care URSS pierdea toată Siberia, întregul ţărm al Oceanului Îngheţat de Nord, regiunile Leningradului, Stalingradului, Crimeii etc., iar Ucraina şi Belarus au intrat în componenţa Poloniei (un mod prin care Hitler şi-a cerut iertare de la polonezi).
     La 1 septembrie 1944, pe harta lumii au apărut 3 mari imperii: japonez (cuprindea întregul continent Asia), italian (cuprindea întregul continent Africa, inclusiv peninsula italică) şi german (de la Atlantic până la Ural şi de la Peninsula Scandinavică până în Balcani).

      !!! Hitler ne-a marcat mentalitatea !!!